Eu din timp în timp am drum către Vitan Mall dimineaţa pentru vizionările de filme pe care le public aici şi pe raluk.ro. Ies prin spatele blocului către Calea Dudeşti şi de acolo am de parcurs un drum de cinci-zece minute până la parcarea din spate a mall-ului. Buun!
Când ies în Dudeşti mă întâmpină grupuri-grupuri de ţigănci mai tinere sau mai bătrâne ce flutură hârtii în mâini şi şoptesc uşor când te apropii: “hai domnu’, o factură să vă dăm?”.
Eu ştiu că ţigăncile alea îşi fac veacul în zona aia de prin ’90 şi ceva. Întrebările pe care mi le pun obsesiv de fiecare dată când trec pe acolo sunt: cine cumpără (încă) de la ele, spun încă pentru că sunt convins că în vremurile de avânt ale bişniţei pe aceste meleaguri, adică între ’90 şi 2008 să zicem, afacerea lor era prosperă şi foarte cunoscută de cei cu un butic în piaţă şi marfă din Metro sau Selgross, ce face poliţia (pe care numai eu am văzut-o patrulând prin zonă în câteva rânduri) şi nu în ultimul rând ce pile au cei din spatele lor de nu a reuşit nimeni să stârpească fenomenul ăsta de douăzeci de ani de când există, pentru că e clar că e o mică industrie în spate, nu glumă?!
Mai văd câte unul care se opreşte, ţigăncile nu se bat pe el, e client vechi şi ştiu care cui “aparţine” ca client! Deci nu-şi iau una alteia clientul, da?!
Mă plimb mult prin Bucureşti, văd multe, dar ce se întâmplă aici mă contrariază de multă vreme, chiar de mult am vrut să scriu despre fenomen. Şi mereu gândesc la fel: dacă n-ar avea clienţi, n-ar sta acolo, iar dacă poliţia ar insista cu adevărat, mă gândesc că nu le-ar fi greu să-i lege pe toţi.
Ce e frumos e că dacă se mai opreşte câte-un echipaj din altă zonă acolo, ţiganii, adică superiorii celor care vând, cei ce stau cât e ziua de lungă nemişcaţi pe scaunele lor vechi şi jegoase, le adresează în sictir celebra vorbă românească: “ce-ai frate cu noi, hoţul neprins e negustor cinstit!”
Eu nu înţeleg, nu m-a interesat niciodată: ce poţi face tu ca firmă cu facturi de la ţiganii aştia, te decontezi?! Şi la un control (că pentru a fi ok la controale cumpără firmele astfel de facturi, mă gândesc) nu le e frică să nu iasă la iveală în cazul unei verificări încrucişate chestiile astea?!
Hai, aştept să mă luminaţi, v-am pupat! 😉
Sursa foto.
Bai, da’ alta sursa foto n-ai gasit si tu? 😆
Nici eu nu inteleg cine naiba mai cumpara facturi si de ce, dar oricum niciodata nu m-am priceput la bishnitza 😛