Calendarul #Superfete din blogosferă 2012

Am mers aseară la lansarea oficială a calendarului Superfete din blogosferă 2012. La o inițiativă Criserb.com, o promovare Standout și o susținere F64 și Danone. Evenimentul s-a ținut la noul sediu F64 din Bd. Unirii 45.

A fost o seară plăcută, am mers pe vreme rea, dar căldura din sala de expoziții ne-a dat o stare plăcută. Am revăzut pe Ariel, pe Elena Cîrîc (cea proaspăt ieșită din convalescența apendicito-peritonitei), am cunoscut personal pe Cristi Serb si pe Alexandru Negrea.

Dintre cele 12 dive ce populează calendarul (și pe care le puteți vedea aici) au putut ajunge acolo 8, patru dintre ele lipsind motivat.

Am admirat noul magazin F64 (o încântare, parol), am socializat cu lumea, am savurat plăcinta cu mere (furnizată de Anca Duma din câte am înțeles), și am plecat spre casă, prin ninsoare, cu jumătate de oră înainte de închiderea bulevardului pentru deszăpezire.

Calendarul e fain, însă, dacă e sa fiu puțin cârcotaș are o hibă: tuturor fetelor ce apar în el li s-a “tăiat” din cap. Adică încadrarea în pagină e puțin defectuoasă, așa că niciuna dintre ele nu apare cu poza întreagă în partea de sus (cel puțin un zuluf lipsește fiecăreia).

Acu’ o să-l agăț pe peretele din bucătărie (am unul liber), să am și motiv să trec mai des pe-acolo, nu numai cu interogări pentru frigider… 🙂

Hai, v-am pupat! 🙂

3 thoughts on “Calendarul #Superfete din blogosferă 2012

Leave a Reply

©2025 | Copyright by dorinu.ro