Iertare pentru că am dispărut de pe blog toată săptămâna trecută! Nu am dispărut pentru că nu mai aveam ce spune, am dispărut pentru că am fost cam ocupat. Voi încerca aici să fac un rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat aseară, ca să vedeţi că nu mint.
Luni am mers să mă vadă un medic chirurg pentru că aveam un lipom sau aşa ceva pe antebraţul stâng şi din vară îmi tot promiteam că-l scot. M-a văzut, m-a programat pentru miercuri.
Marţi am avut, ca în oricare marţi, pe Doamna Maria plus o groază de drumuri până la 6 seara, când m-am văzut cu Ciupercutza la maestrul Viorel la restaurant pentru un motiv de sărbătorire, nu intru în detalii, poate v-oi spune cândva mai multe.
Miercuri a fost punctul culminant al săptămânii, cu vizionarea de la AFI pentru Mission: Impossible – Ghost Protocol, aveţi un review al meu AICI. După meci am venit acasă în ideea că văd pe Steaua cu Larnaca. Numai că socoteala de-acasă nu se potriveste cu actiunile de întreţinere ale reţelei iniţiate de RDS, aşa ca pâna la 2-1 pentru Steaua mi-am ros unghiile încercând să găsesc un site unde să pot vedea meciul online. Nici net n-aveam, norocul meu a fost conexiunea de back-up care a făcut toţi banii şi de data asta. M-am bucurat şi eu ca tot românul, şi am visat la finala lu’ Gigi cu Manchester.
Joi am alergat toată ziua, cu trebi ale firmei.
Vineri doar la sfârşitul zilei am alergat, pe seară am rămas singur acasă, Ciupercuza a avut party de Crăciun la companie.
Sâmbătă am avut party/aniversare de un an/moţ la fetiţa prietenului Cristi. Să-ţi trăiască frate!
Duminică am vegetat până pe la 4, am ieşit la cumpărături şi apoi am plecat spre petrecerea de Crăciun organizată de prietenii de la raluk.ro.
Full week, isn’t it? Da’ faină!
Hai, v-am pupat! 😉