După vizionarea unui meci cum a fost cel de aseară dintre Steaua şi Napoli (scor final 3-3, scor stabilit in minutul 97!) îţi aduci aminte cu năduf de un adevăr des vehiculat printre microbişti. Suntem români, d-aia am păţit-o! “Am păţit-o”, atenţie, aşa spunem, şi nu “Ne-am făcut-o cu mâna noastră”! Adică uităm că un meci se termină când fluieră arbitrul… Suntem români, pentru că numai o naţie ca a noastră uită că trebuie să joace până la capăt. Chiar dacă din minutul 12 conduci cu 3-0! Suntem români şi ne culcăm pe-o ureche şi nu ne învăţăm copii să se bată până la capăt. Italienii nu sunt aşa, ei sunt altfel croiţi. Sunt răi în sensul bun al cuvântului, sunt profesionişti, sunt daţi dracului! Aseară napolitanii au avut ceva din cruzimea mafioţilor new yorkezi şi nu s-au lăsat până nu ne-au plătit până la capăt: dinte pentru dinte sau, în limbaj de tribune, boabă pentru boabă!
Partea bună este totuşi scorul, spectacolul, faptul că am văzut o Steaua care a alergat cu folos, care ne-a arătat că se poate. Am trăit intens şi mi-a părut rău, deşi nu sunt stelist (prietenii ştie cu cine ţin, da’ încă nu spun aici!). Mi-a părut rău, speram să spun la sfârşit: hai mă că n-am fost români, am ştiut să ţinem de rezultat şi am învins. Din păcate în fotbal, ca şi în viaţă, cea mai bună apărare este atacul, ori noi n-am înţeles că trebuie să ne apărăm rezultatul şi visele atacând.
Asta e legea ce guvernează lumea de azi: atacă pentru a nu fi atacat. Am fost atacaţi din toate părţile aseară: pe cale sportivă, pe cale materială (Napoli are un buget la care Steaua nu visează încă), pe cale mentală şi, ce a stricat de fapt totul, pe cale “arbitrară”. Pentru că, da, vechea problemă a fotbalului românesc a reapărut aseară: ne-au furat arbitrii!!! Şi ne-au furat pe bune ca să zic aşa! Nu e normal să prelungeşti atâta un meci, de fapt cred că meciul ar mai fi durat încă dacă Napoli n-ar fi înscris…! Am înţeles încă odată că parcă suntem încă prea mici pentru lumea bună a fotbalului, şi am înţeles că lumea bună va lăsa cu greu să ne ridicăm iar ca odată pentru a le lua puncte la ei acasă sau unde vrem noi. E un fel de teorie a conspiraţiei care funcţionează şi în cazul fotbalului, şi, nu ştiu de ce, am impresia că napoletanii nu sunt străini de ea…
Că noi ştim să ne manifestăm ca nicăieri altundeva, asta e altă poveste, pentru că am înţeles că aseară galeria şi alţi băieţi de bine au cam pichetat hotelul Mariott unde a stat arbitrul…
Doi dintre prieteni mei, Dragoş şi Bogdan, spuneau după meci: de ce îţi pare rău, n-am pierdut! Aşa e, judecând după statistici n-am pierdut. Ţinând însă cont de ceea ce am văzut în teren eu zic însă chiar mai mult: am pierdut fraţilor, şi am pierdut pe mâna noastră! Aici e tristeţea!
PS: Să mai zic ceva şi despre comentetorii ProTV care parcă au cobit, mai ales după minutul 90? Neh…, ne-am obişnuit deja cu ei!